Normanzii,”Oamenii Nordului”,sau Nordmenn,Normannos,cum le spuneau cronicarii franci,au pornit din golfurile sau fiordurile Norvegiei (In norvegiana ,”golf” se spune wik,de unde si numele de vikingar,vikingi).Scopurile expeditiilor lor nu erau numai jaful ,pirateria ,captura de sclavi ,ci si cautarea de pamanturi fertile pe care sa se stabileasca si desfasurarea unei cat mai intense activitati comerciale.
Expansiunea lor a luat trei directii.
-Spre sud ,pradand Parisul,sudul Galiei ,Peninsula Iberica si fondand in Sicilia un stat excelent organizat ,a carui autoritate se extindea asupra unei bune parti din sudul Italiei.
-Spre rasarit ,expeditiile normanzilor din sudul Suediei (numiti varegi)au avut un caracter pasnic.In secolele IX si X negustorii varegi ,coborand pe fluviile Rusiei au ajuns la Marea Neagra ,Marea Caspica si pana la Constantinopol.Aici isi schimbau marfurile lor(in special scalvi ,arme,blanuri,ceara si miere)cu marfuri provenind din tinuturi indepartate,matasuri din China,argint din Arabia,obiecte de sticla din Persia,articole exotice din India.
-In directia vestica a expeditiilor lor de explorare si colonizare,catre anul 870 vikingii norvegieni au descoperit si au inceput sa colonizeze Islanda ,unde au organizat un stat cu o structura social-politica originala,independent timp de aproape patru secole ,pana in 1264,cand a fost anexat Norvegiei. In urmatoarea etapa a epopeii navigatorilor vikingi,acestia descopera si colonizeaza Groenlanda,cea mai mare insula de pe glob,organizand-o dupa modelul islandez:cu o adunare nationala,un cod de legi,un episcopat,biserici si catedrala. “Ultimul cant al epopeii”navigatorilor vikingi s-a incheiat cu descoperirea Americii.
In jurul anului 1100 ,la cativa ani dupa ce o furtuna il aruncase pe vikingul Bjorni pe coasta peninsulei canadiene Labrador ,expeditia de cercetare condusa de Leif Eiriksson ajunge intr-o regiune intr-o regiune populata de eschimosi ,pe care el a numit-o Vinland-“Tara Vinului”.Intr-o alta expeditie de explorare ,condusa de fratele sau ,acesta piere ucis in cursul unor atacuri ale bastinasilor .Apoi ,in expeditia de colonizare a noii Tari a Vinului ,organizata de Thorfinn Karlsefmi,acesta porneste cu trei corabii si 160 de barbati cu sotiile lor ,ducand cu ei si diferite animale domestice.Contactele cu indigenii piei -rosii au inceput pasnic prin schimburi de articole ,dar au continuat si s-au terminat cu ostilitati reciproce.,incat,dupa ce au ramas trei ierni aici,colonistii vikingi au renuntat si s-au intors in Groenlanda.
Se pare ca toate aceste incercari de colonizare de catre vikingi ale regiunilor canadiene ale Labradorului au incetat cu totul cel mai tarziu catre 1120. Sursa: Mixdecultură
Temă:
Calatoriile vikingilor
Legende despre vikingi
filme :The Vikings (1958)
Vikings (History Channel)
Calatoriile Vikingilor : Cu secole inainte ca primii basci sa traverseze Atlanticul pentru a pescui balene si cod in apele bogate in peste de linga tarmurile continentului american, cu jumatate de mileniu inainte ca italianul Cristofor Columb sa descopere Insula Cuba si apoi Americile Centrala si de Sud, iar portughezul Joao Fernandes Lavrador sa ajunga pe tarmul ce astazi apartine Canadei si ii poarta numele, au existat europeni, navigatori vestiti in vremea lor, care au traversat oceanul spre Apus si chiar au incercat sa colonizeze paminturile nou descoperite la vest de Groenlanda. Prezenta vikingilor in jurul anului 1000 pe coasta estica a Americii de Nord este astazi deplin recunoscuta, ei fiind primii europeni care au vazut teritoriile care astazi apartin Canadei.
RăspundețiȘtergerePentru a ne putea intelege prezentul, trebuie mai intii aflat si descifrat trecutul din sumedenia de fapte peste care s-a lasat colbul uitarii. Historia -o revista vie, inepuizabila, scoate la iveala documente si intimplari cu o semnificatie aparte pentru omenire. Despre primii ''albi'' care au traversat Atlanticul si au intilnit populatia bastinasa de pe continentul american, cu jumatate de mileniu inainte ca America sa fie (re)descoperita de Columb, aflam detalii interesante de la Irina Maria Manea si Vlad Mihaila: desi exista dovezi clare ale expeditiilor vikingilor din jurul anului 1000, persista inca mistere ce trebuie lamurite cu privire la perioada, dar mai ales la locurile atinse de nord-europeni in traversarile Atlanticului din anii de debut ai primului mileniu. (Razvan Dupleac). SURSA ZIG ZAG .
- MITURILE ŞI LEGENDELE NORDICE
RăspundețiȘtergere3.1.- SURSE ISTORICE
Nu este uşor de determinat originea acestor mituri şi legende. Din cauza faptului că s-au transmis oral, din generaţie în generaţie, oricare dintre datele pe care ştiinţa actuală i le atribuie (este vorba despre secolele VIII sau IX) nu sunt decât simple speculaţii.
Astăzi, în lumina Gnozei, putem afirma că originea lor se cufundă în noaptea înspăimântătoare a secolelor, rădăcinile lor se trag din Insula Sacră a Nordului, din misterioasa Thule, situată în locul în care azi este Polul Arctic şi în care, într-un trecut îndepărtat, a trăit Rasa Hiperboreană.
De atunci, Înţelepciunea ocultă a acelor Zei s-a transmis sub formă de mituri şi legende din rasă în rasă şi din generaţie în generaţie, până au ajuns în epoca actuală.
În jurul secolului X, călugării irlandezi, care s-au strămutat în Islanda pentru a căuta singurătatea şi reculegerea, intră în contact cu Vikingii –care încep să-şi stabilească colonii în Islanda– şi să culeagă în scris câteva din poemele păgâne care circulau printre Vikingi.Astfel că, aproape tot materialul care există actualmente despre Mitologia Nordică provine din Islanda.
Acest material se împarte în doua grupuri: Edda (asupra cărei semnificaţie cercetătorii nu cad de acord, dar noi ne permitem să sugerăm că ar putea deriva de la rădăcina “Ed” care înseamnă “act solemn, jurământ”) şi poemele Skaldice (din norvegiana veche "Skáld", “poet”).
Edda se compune din două manuscrise: Primul, numit “Codex Regius”, alcătuit din 29 de poeme complete sau fragmentate şi păstrat în Copenhaga (Danemarca) până în 1971, când a fost returnat Islandei. Al doilea, alcătuit din 7 poeme, dintre care unul nu este inclus în Codex Regius. Aceste poeme cuprind mituri religioase, povestiri despre vechi eroi şi sfaturi pentru viaţa cotidiană. Nişte exemple ar fi Völuspá (care înseamnă „Profeţiile Sibylei”), Hávamál (“Cuvintele celui Preaînalt”), etc.
Poemele Skaldice cum ar fi “Marinarul”, cules anterior, cuprind dimpotrivă evenimente istorice, relatări din viaţa cotidiană, succesiunea regilor, bătălii, etc.
Nu în ultimul rând, sunt “saga” (relatări) în proză, majoritatea atribuite unui guvernator şi poet islandez din secolul XIII, numit Snorri Sturluson, care a grupat în aşa-numitele “saga”, printre altele, clarificări şi explicaţii despre poemele Edda, ce au fost de mare ajutor pentru a înţelege mai bine aceste mituri.
Când cineva studiază Edda, îşi dă seama că tradiţia ezoterică a poporului Nordic era profundă şi foarte bogată, dar, din păcate, o mare parte s-a pierdut. Unele poeme cu conţinut ezoteric sunt incomplete şi sunt amestecate cu multe părţi netranscedentale. Astfel, de exemplu, în Hávamál (“Cuvintele celui Preaînalt”) există doar un mic fragment cu un profund conţinut ezoteric (este redat mai jos), care, fără îndoială, făcea parte dintr-un text mult mai amplu. Cealaltă parte din Hávamál prezintă sfaturi cu privire la viaţa cotidiană, dar fără o transcendenţă specială.
Oricum, ceea ce a ajuns la noi este suficient pentru ca sufletul nostru însetat de înţelepciune să se poată delecta cu “Cuvintele celui Preaînalt”.
Intersant, dar te rog, comentarii mai scurte!
ȘtergereDespre legendele vikingilor:
RăspundețiȘtergerePrimele mentiuni despre temutii razboinici nordici apar in creatiile medievale scandinave, asa numitele saga, opere eroice sau istorice aparute, cu precadere, la sfarsitul primului mileniu si inceputul celui de al doilea. Poate cel mai vechi document cunoscut, in care sunt pomeniti berserkerii, este Haraldskvaedi (Hrafnsmal), poem istoric viking din secolul IX, scris de catre poetul Thorbiorn Hornklofi in cinstea primului rege al Norvegiei, Harald Fairhair. Aici este mentionat grupul luptatorilor de elita al lui Harald, Ulfheonars - cei acoperiti de blanuri de lup -, denumire din care se pare ca a derivat si cea de berserker, insemnand "cel care poarta blanuri de urs". De altfel, se pare ca legatura totemica dintre razboinicii nordici si cele doua salbaticiuni era una extrem de puternica, atata vreme cat, pe campul de lupta, berserkerii imprumutau ferocitatea si comportamentul acestora, pana acolo incat erau confundati cu animalele salbatice.
Un astfel de comportament este descris pe larg si in Ynglinga saga, opera din secolul al XIII-lea, apartinand poetului Snorri Sturluson, o veritabila enciclopedie a vechilor regi nordici. Desi creatia a aparut in 1225, se pare ca aceasta ar avea radacini mult mai vechi, fiind asociata cu poemul Ynglingatal, aparut cu 400 de ani mai devreme si care este, de asemenea, o insiruire a regilor nordici din prima dinastie, cea de Yngling. Aici, berserkerii sunt asociati zeului suprem din mitologia scandinava, Odin, si sunt descrisi asemenea unor fiinte cu puteri supranaturale.
Comportamentul violent al berserkerilor s-a dovedit prea mult chiar si pentru societatea vikinga, cea care ii va repudia si ii va sili sa traiasca in afara comunitatilor. Temutii razboinici nu mai erau invocati decat cu prilejul razboaielor, acolo unde erau folositi in grupuri de cate 12, ca trupe de soc care sa creeze brese in randurile inamicilor sau care sa sustina trupele aliate care dadeau semne de slabiciune. Ordinul avea sa fie interzis in 1015 de catre regele Erikr Hakonarson, desi aveau sa treaca inca 100 de ani pana cand grupurile organizate de berserkeri sa dispara pentru totdeauna.
Nu s-au pastrat informatii despre modalitatile in care temutii luptatori nordici puteau atinge starea de berserkergang, furia nestavilita care ii mana in orice lupta, indiferent de pericole. Se stiu, in schimb, simptomele pe care le manifestau acestia inainte de batalie si dupa aceasta. Vechile texte nordice ii descriu ca pe niste hibrizi om-lup sau om-urs care, in accese de frenezie, isi muscau armele si scuturile inaintea luptei, se inroseau puternic la fata, urlau asemenea salbaticiunilor si nu simteau durere, fiind capabili sa lupte chiar si dupa ce primisera lovituri groaznice. Odata incheiata batalia, berserkerii iesiti din transa sufereau de slabiciune, dureri puternice de cap si amnezii partiale. Se intampla chiar ca unii dintre ei sa nu supravietuiasca unor asemenea stari, Nici astazi nu exista o explicatie clara asupra acestor fenomene desi au fost lansate numeroase teorii cu privire la cauzele care puteau determina un asemenea comportament.
Nu se stie exact momentul in care au aparut berserkerii ca parte distincta a armatelor nordice. Se pare ca o prima forma de manifestare a acestora au descris-o romanii. Tacitus mentioneaza ca in momentul invadarii Germaniei de catre trupele imperiale, latinii au fost intampinati de razboinici impunatori care nu numai ca isi acoperea tot corpul in culori amenintatoare si blanuri de animale, dar uzau si de o ferocitate naturala, asa cum numai salbaticiunile pot avea. De altfel, Roma a renuntat la ideea de a cuceri triburile germanice, dupa o serie de infrangeri rasunatoare. In schimb, este cunoscut momentul in care ordinul razboinicilor a fost trecut in ilegalitate; anul 1015. Motivele pentru care acestia au fost interzisi sunt incerte, desi este posibil ca o mare influenta sa o fi avut duelurile clasice vikinge, holmgang, care au fost interzise in acelasi an.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereVikingii sau normanzii au fost comercianți, exploratori și războinici scandinavi care, în perioada 700-1050, au dominat jumătatea nordică a Europei. După unele izvoare istorice, vikingii ar fi atins chiar coasta Americii de Nord. Vikingii erau cunoscuți sub numele de varegi, de către slavii de răsărit, de bizantini și de arabi.
RăspundețiȘtergereCurajul și cruzimea lor în luptă sunt binecunoscute, însă trebuie menționat că vikingii aveau și ocupații pașnice, precum comerțul și construirea de așezări (colonizare).
Inițial, vikingii s-au așezat ca agricultori în regiunile de coastă. Mai târziu, folosind superioritatea lor în construirea corăbiilor și arta navigației, încep să practice pirateria de-a lungul coastelor mărilor, urcând și pe cursul unor fluvii, fiind numiți "vikingi" între anii 793 și 1066. Datorită îndrăznelii lor, vikingii erau adversari temuți, care prin acțiunile lor de pradă au răspândit teamă și panică în rândurile populațiilor băștinașe.
Azi[Când?] s-a ajuns la concluzia că vikingii au părăsit regiunile nordice, cu o climă aspră, ca să se așeze în Europa apuseană, mai bogată și cu o climă mai blândă. Istorisirile despre bogățiile Europei au atras vikingii, care erau săraci, ducând în nord o viață modestă, aspră.
Deși este răspândită imaginea vikingilor purtând coifuri cu coarne, nu există nicio dovadă istorică a acestui presupus obicei. În schimb, se știe că alt popor nordic din Epoca Bronzului folosea astfel de coifuri.[necesită citare]
Vikingii au profitat de conflictele interne din Europa pentru a-și extinde activitatea în alte teritorii, Astfel, după moartea lui Ludovic cel Pios, împăratul francilor, în 840, fiul său Lothar I a solicitat sprijinul unei flote vikinge în lupta pentru putere pe care o ducea împotriva fraților săi. Vikingii și-au dat seama că nobilii franci erau dispuși să le plătească sume bogate pentru a-i împiedica să-i atace, făcând astfel ținuturile lor o țintă irezistibilă pentru raidurile vikinge.
Sursa Wikipedia.
Vikingii erau un popor nordic ce era asezat in sudul Suediei, in sudul Suediei si in Danemarca. Acest popor a cucerit intre anii 800D.C-1100D.C numeroase regiuni in vestul si estul Europei.
RăspundețiȘtergereCuceririle vikingilor intre secolele 9 si 10 sunt cele mai cunoscute perioade din inceputurile evului mediu. Aceste atacuri fioroase din Scandinavia au cazut pe insulele Britanice, pe Atlantic, pe tarmurile marii nordice ale imperiului Carolian care includea ce este acum Franta, Germania si tarile de jos si pe teritoriile pe care acum sta o parte din Rusia. Ei au afectat foarte mult dezvoltarea politicii fragile si stabilitatea Europei, totusi distrugeriile cauzate devikingi au fost exagerate de istorici din acea perioada. Cei mai multi erau preoti pentru ca ii priveau pe paganii vikingi cu o anumita oroare. Deci, biserica fiind mai slab aparata, era o tinta mai mare decat celelalte sectoare ale societatii europene. In ciuda notorietatii vikingilor ca fiind un popor fioros, ei au trecut la crestinism in 2 secole si s-au asezat pe teritoriile ce le-au cucerit. In aceeasi perioada, ei au cucerit nord Atlanticul, Islanda, Groenlanda, si o parte din America de nord.
Ei si-au facut regatul lor principal in Scandinavia si sud-estul Europei.
Cum ei s-au obisnuit cu noile lor pamanturi au devenit fermieri si negudtori, la fel si cuceritori si razboinici.
Dupa caderea Imperiului Roman de Apus, Europa a suferit mai multe lovituri. Cele mai puternice au fost din partea popoarelor scandinave, care, in secolul VIII d.Hr., au inceput o serie de expansiuni teritoriale. Acesti marinari razboinici sunt cunoscuti sub numele de vikgi sau nordici.
Principala cauza a expansiunii a fost probabil suprapopularea, si este posibil ca la inceput vikingii sa fi debarcat in noi regiuni pentru a face comert. Insa ei si-au dat seama ca le pot cuceri si stapani.
Calatoriile vikingilor
Imboldul de a parasi Scandinavia i+a determinat pe vikingi sa caute pamanturi nefolosite. In 874, vikingii au ajuns in Islanda, ocupata atunci doar de cativa calugarii irlandezi; insula a devenit in curand o comunitate infloritoare cu propria sa adunare,numita Lucrul, iar in Evul Mediu a produs o literatura splendida, ce descria expeditiile vikingilor.
In 981, un conducator viking celebru, eric cel Rosu, a descoperit Groelanda si a intemeiat o colonie care a supravietuit pana in secolul XV. Se pare ca vikingii au traversat Oceanul Atlantic, petrecand cava timp in Terra Nova; astfel, ei i-au luat-o inainte lui Cristofor Columb in Lumea Noua cu cateva sute de ani. Insa aceasta descoperire a ramas necunoscuta si nu a avut consecinte.
Vikingii danezi au traversat Marea Nordului si au atacat coasta de rasarit a Marii Britanii, invadand si nordul si vestul Europei, corabiile lor lungi transportandu-i pe susul fluviilor (Humber si Tamisa, Rin si Sena) in interiorul teritoriilor. Ei au navigat prin stramtoarea Gibratar ajungand in Marea Mediterana.
Vikingii suedezi, cunoscuti si sub numele de varegi, au traversat mariile fluvii de pe teritoriul Rusiei de astazi, ajungand la Constantinopol si chiar la Bagdad.
Sursa :Enciclopedie
bun comentariul, dar te rog, pe viitor, sa te rezumi la un singur subiect ! o singura tema!
ȘtergereVikingii, cei despre care s-au spus şi s-au scris atâtea legende si care au înspăimântat Europa în secolul al VIII lea, au trăit iniţial în locurile unde astăzi se află Norvegia, Suedia şi Danemarca. Numele lor provine de la denumirea fiordurilor norvegiene , Wik. Termenul de vikingar mai înseamnă şi pirat, care nu era departe de ceea ce făceau înalţii şi fioroşii războinici. Mai sunt pomeniti şi sub numele de normanzi, adică oameni ai nordului. Englezii i-au numit dani, cuvântul "danir" însemnând "uriaş". Iată că şi germanii le-au găsit un nume, ascomani, adică oameni ai frasinului, arbore des întâlnit în zonele nordice.
RăspundețiȘtergereCorabie vikinga Corabie vikinga.În secolul al IX lea colonizează Islanda. În anul 981 neobosiţii vikingi, conduşi de Erik cel Roşu, numit aşa datorită culorii părului său, ajung până în Groenlanda, numită şi Ţara Verde. Aici au întemeiat o colonie care a supravieţuit până în secolul al XV lea. Deoarece Groenlanda face parte, geografic, din America de Nord, dacă privim lucrurile din acest punc de vedere, putem spune că Erik cel Roşu este descoperitorul Lumii Noi, cu 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb. Se spune că fiul lui Erik cel Roşu ar fi ajuns până pe coastele Americii, într-o regiune pe care a botezat-o Matkland, adică Ţara Pădurilor.
Vikingii au putut să ajungă pe ţinuturi atât de îndepărtate datorită iscusinţei lor de navigatori şi de constructori de corăbii. Conducătorii erau înmormântaţi cu corăbiile lor, de aceea acestea s-au conservat bine şi au putut fi studiate. Lungimile navelor erau cuprinse între 6 şi 24 metri, chiar şi mai mari, partea din faţă si cea din spate erau de aceeaşi formă, ascuţite şi mult curbate. Acest sistem permitea schimbarea cu uşurinţă a direcţiei de mers. Unele corăbii aveau vâsle, altele vele făcute din stofe de lână. Velele erau pictate uneori cu diverse scene de luptă. Pentru ca să fie cât mai înspăimântătoare, capetele corăbiilor erau împodobite cu sculpturi reprezentând capete de balauri sau şerpi.
Vikingii erau buni navigatori, navigau pe vreme bună sau rea, ziua sau noaptea. Se pare că nu cunoşteau Steaua Polară, dar se orientau după o stea dublă din constelaţia Girafei, pe care o numeau Tyr şi despre care credeau că este ochiul unui zeu ce îi proteja. Se mai orientau după Soare şi după zborul păsărilor.Sursa:AnideScoala.ro
Cuvântul Viking provine din vechiul vikingr, un cuvânt regăsit pe mai multe pietre cu inscripţii runice din Scandinavia şi care în mitologia nordică îi denumea pe cei care plecau în expediţii. În vechea engleză, termenul wicing a apărut pentru prima dată cam prin secolul al IX-lea şi înseamna “pirat”. Pentru un timp, cuvântul nu s-a mai folosit, iar în secolulul al XVII-lea, când a fost reintrodus în circuit de romantici, el a fost utilizat pentru a-i desemna pe luptătorii barbari. De fapt, toate aceste înţelesuri caracterizează vikingii şi modul în care aceşti oameni ai Nordului şi-au trăit viaţa. Aşa că astăzi vikingii sunt cunoscuţi deopotrivă ca exploratori, piraţi, comercianţi etc.
RăspundețiȘtergereEpoca Vikingilor
Prin secolul al VIII-lea, locuitorii Scandinaviei au început să cutreiere mările şi oceanele. Au ajuns în Islanda, în Groenlanda, pe teritoriile Franţei şi Marii Britanii de azi. Au ajuns pe teritoriul Rusiei de azi şi chiar la Constantinopol şi Bagdad. Ce i-a determinat să lase peninsula şi ocupaţia lor, agricultura? Istoricii au dat mai multe răspunsuri. Unii susţin că vikingii au pornit să căute pământuri nefolosite, alţii – că erau în căutarea unei clime mai blânde sau că vroiau să facă comerţ. Nu lipsesc nici variantele romantice: vikingii şi-au părăsit ţinuturile pentru a-şi căuta soţii. Se pare că practica vikingilor de a ucide fetele la naştere, a dus la decimarea dramatică a populaţiei feminine, aşa că vikingii s-au văzut nevoiţi să caute soţii în alte locuri.
Dincolo de o ipoteză sau alta, cert este că unul dintre primele mari atacuri vikinge cunoscute este cel din anul 793 asupra mănăstirii Lindisfarne, situată pe coasta nord-estică a Angliei. Acesta este anul pe care mulţi istorici îl consideră începutul Epocii Vikinge, o epocă ce avea să dureze câteva secole.
În timp, vikingii au întemeiat Dublinul şi Novgorodul, au ajuns în insulele Feroe şi în America de Nord. Au întemeiat aşezări, dar au şi îngrozit populaţiile băştinaşe. Unii au rămas pentru totdeauna pe pământurile cucerite, au fost asimilaţi de populaţia locală şi din păgâni au devenit creştini. Sursa: Tribuna Dintotdeauna pentru todeauna !
Este greu de dat un rãspuns clar întrebãrilor legate de civilizaţia vikingã întrucât majoritatea surselor scrise din vremea vikingilor sunt puţin concludente. Cu excepţia câtorva inscripţii runice greu de descifrat nu avem la dispoziţie decât surse din spaţiul cultural central-european, bizantin sau arab, care într-adevãr oferã o imagine relativ precisã despre marile raiduri vikinge, dar destul de puţine date referitoare la aspectele culturale şi politice caracteristice civilizaţiei lor.Principalul leagãn de civilizaţie este desigur Scandinavia, unde se practicã agricultura în areale mai ferrite şi pe lângã fiorduri. Casele sunt dispersate, între ele dezvoltându-se mici terenuri agricole. Oraşele apar ca rezultat al activitãţilor comerciale, deşi sunt puţine deoarece comunitãţile sãteşti preferã economia închisã, autarhicã. Pentru cã exista pericolul ca aceste oraşe sã fie predate, necesitau o localizare favorabilã, de pildã Birka, ridicat pe o insulã în Mälarsee, Suedia, sau Haithabu al capãtul unui braţ maritim în Schleswig-Holstein, multã vreme cel mai important nod comercial din Europa de nord.
RăspundețiȘtergereVikingii dominã nordul European între 800 şi 1050, angajându-se într-o migraţie ale cãrei motive sunt în continuare subiect de dezbatere. Cel mai probabil este vorba despre o epuizare a resurselor solului, o extindere a comerţului (vikingii suedezi urmãrersc cursul râurilor din zona rusã, atingând chiar şi Bizanţul, fãcând schimb de piei, dinţi de morsã şi pene pe articole deluxe precum mãtase, aur sau vin, întemeind aşezãri precum Novgorod la gurile râurilor), dar şi expediţiile de pradã. Câteodatã este invocate chiar şi o migraţie târzie a popoarelor, dar oricum ar fi, vikingii ajung sã strãbatã în lung şi-n lat apropare toatã lumea cunoscutã de atunci.
sursa historia.ro
Ca un exemplu al dragostei pentru mare şi aventură, redăm următorul poem Viking:
RăspundețiȘtergerePot să cânt propria mea poveste,
să vorbesc despre călătoriile mele, şi cât de mult am suferit
vremuri grele de navigaţie şi zile de mare trudă;
Amare lipsuri adeseori în multe porturi
Şi deseori am învăţat ce cămin dificil
este o barcă prinsă în furtună când îmi venea rândul
în greaua noapte de pază la prora navei
vedeam stâncile trecând. Deseori, picioarele mele
erau încremenite de ger în pantofii îngheţaţi,
Chinuit de frig, încremenit de frică
Cu inima întristată, căutând un ajutor
Mintea mea obosită de marinar... Şi totuşi, încă o dată
Sângele din inima mea încă o dată
mă îndeamnă să încerc se joacă valurile sărate;
Marea pare un munte, şi îmi cere cu stăruinţă din nou.
Impulsul din inima mea de a vizita ţinuturi îndepărtate.
De a porni o nouă călătorie, pe mări îndepărtate...
De a cunoaşte altă lume
(Marinarul: cartea Exeter)
(Poemul se citeşte cum are sens, adică, mai întâi rândul de pe coloana stângă şi apoi cel de pe coloana dreaptă. Este scris în această formă pentru a respecta originalul, pentru că astfel se scria în limbajul Nordic antic.)
Pe de altă parte, miturile şi legendele pe care se bazează cultura lor au un caracter eroic, războinic şi de aventură atât de extraordinare, că la o lectură de formă „exoterică” impulsionează, evident, spre aventură şi cucerire: ajung astfel să atace principalele oraşe din Anglia, din nordul Germaniei, Parisul; există relatări despre un atac până şi asupra Sevillei, unde au fost respinşi de zidurile prezente pe atunci în Spania (trebuie de asemenea să afirmăm că mulţi istorici încep să creadă că în aceste relatări, care descriu atacurile lor, există mai multă legendă decât realitate).
Nu încape nici o îndoială că miturile lor, de un atât de extraordinar caracter eroic şi războinic, trebuiau să fie înţelese într-o formă ezoterică, ca şi drumul războinicului în lupta împotriva sa însăşi. Dar cum se întâmplă în aceste vremuri atât de degenerate, doar puţini erau capabili să citească mesajul ocult.
Cu toate acestea, de fiecare dată sunt tot mai mulţi istorici care sunt de acord cu faptul că poporul Viking era un popor cult care cunoştea şi căruia îi plăcea să asculte aceste mituri, exista în ei valoare, poezie şi ceva misterios...
~Legendele Vikingilor~
~sursa= Wikipedia, Vopus~
Frumos poemul, te rog sa-l aduci la scoala, sa-l citesti si celorlalti colegi!
ȘtergereLegendele Vikingilor:
RăspundețiȘtergereCelebra Piatră a Soarelui, care le-a permis, potrivit poveştilor scandinave, navigatorilor vikingi să se orienteze pe mare chiar şi atunci când cerul era acoperit de nori, nu este o simplă legendă, au anunţat oamenii de ştiinţă, care au demonstrat eficienţa acesteia într-un studiu publicat miercuri.
Se ştie că vikingii au parcurs mii de kilometri, navigând în direcţia Islandei şi a Groenlandei, şi au descoperit fără îndoială America de Nord în jurul anului 1000, cu mult înainte de Cristofor Columb. Însă abilitatea lor de a naviga fără busolă pe distanţe atât de lungi şi în condiţii nefavorabile (noapte polară, furtuni, căderi de zăpadă, etc.) a rămas învăluită în mister până în zilele noastre.
Pe lângă excelentele cunoştinţe astronomice şi maritime pe care le aveau, vikingii ar fi utilizat "pietre ale Soarelui", prin care priveau spre cer pentru a determina poziţia exactă a astrului, invizibil cu ochiul liber în condiţii meteorologice nefavorabile, deducând astfel direcţia corectă pentru ambarcaţiunile lor.
Sursa: www.mediafax.ro
De la mijlocul secolului al-IX-lea, Irlanda, Scoția și Anglia au devenit obiective majore pentru vikingi. Vikingii au preluat controlul asupra insulelor din nordul Scoției (Shetland și arhipelagului Orkney), Insulele Hebride și o mare parte a Scoției continentale. Ei au fondat în Irlanda primele orașe comerciale: Dublin, Waterford, Wexford, Wicklow și Limerick, și au utilizat baza lor de pe coasta irlandeză pentru a lansa atacuri în Irlanda și în Marea Irlandei și în Anglia. Când regele Carol cel Pleșuv a început să apere Vestul Franciei mai energic în 862, fortificând orașe, mănăstiri, râuri și zonelor de coastă, forțele vikinge au început să se concentreze mai mult asupra Angliei decât Frankia.
RăspundețiȘtergereÎn valul de atacuri vikinge în Anglia după 851, doar un singur regat - Wessex - a fost capabil să reziste cu succes. Armatele vikinge (cea mai mare parte daneză) a cucerit East Anglia și Northumberland și a dezmembrat Mercia, în timp ce în 871, Regele Alfred cel Mare din Wessex a devenit rege doar pentru a învinge în mod decisiv o armată daneză în Anglia. Renunțând la Wessex, danezii s-au stabilit la nord, într-o zonă cunoscută sub numele de "Danelaw". Mulți dintre ei au devenit fermieri și comercianți și s-au stabilit la York, ca un oraș de frunte mercantil. În prima jumătate a secolului X, armatele engleze conduse de descendenții lui Alfred de Wessex au început recucerirea zonelor scandinave din Anglia, ultimul rege scandinav, Erik Bloodaxe, fiind expulzat și ucis în 952, unind cele șapte regate engleze într-un singur regat.
În 1070 au ocupat sudul Italiei și Sicilia. Ulterior, s-au stabilit în Islanda, locul de pornire în aventura de peste ocean.
Sursa: Wikipedia
Ceea ce istoricii de astăzi relatează despre Vikingi face referire doar la asalturi, lupte şi invazii.
RăspundețiȘtergereDesigur, între anii 793 şi 1066 d.C. intră pe scena europeană un popor necunoscut până atunci, asa-numiţii Vikingi, formaţi din diverse grupuri de oameni din diferite zone ale Scandinaviei, în principal suedezi, danezi şi norvegieni. SURSA ; WIKIPEDIA.ORG