-->

marți, 24 februarie 2015

Cristofor Columb

Descoperirea Americii se datorează “unei erori norocoase”. Pe baza credinței că pământul este rotund și că Apusul Europei nu este separat de Extremul Orient decât prin Oceanul Atlantic, Cristofor Columb a pornit în anul 1492, să descopere drumul Indiilor spre vest și a nimerit, fără să-și fi dat seama, în America.
La 3 august 1492, Columb părăsi portul Palos cu trei corăbii și 120 de oameni, corabia pe care era îmbarcat Cristofor Columb se numea Santa Maria, celelalte se numeau Nina și Pinta. După ce atinse insulele Canare, se avântă în necunoscut. Împinse de un vânt favorabil, corăbiile mergeau atât de repede, încât, în zorii zilei de 12 octombrie, marinarii zăriră la marginea orizontului o fâșie de pământ. Columb credea că se află în fața Cipangului (Japonia). În realitate, se afla în fața insulelor Bahamas. Peste câteva zile, el descoperi insula Cuba pe care o luă drept Cipangu, apoi insula Haiti pe care, din cauza climei sale asemănătoare Spaniei, o botează Espanola. Toate aceste insule erau locuite de băștinași bruni, aproape goi, dar împodobiți cu obiecte de aur. Convins că a ajuns în Indii, Columb i-a numit indieni. După ce, din resturile uneia din corăbiile sale naufragiate, a construit prima tabără spaniolă în Haiti, Columb a ordonat întoarcerea și la 15 martie 1493, a sosit în Spania, cu doi haitieni și câteva mostre de aur, încredințat că a descoperit țara aurului.
Columb a mai făcut încă trei călătorii în America. În cursul celei de-a doua (septembrie 1493 – iunie 1496), a descoperit o serie de insule din grupul Antilelor mici, locuite de caraibii sălbatici, a ajuns apoi la Espanola, unde a găsit fortul de lemn distrus și garnizoana măcelărită; iar în drum spre Cuba a descoperit Jamaica. Convins că la Cuba a atins continentul asiatic, s-a întors la Cadiz.
Expediția a treia (mai 1498 – noiembrie 1500) l-a condus la gura Orinocului și i-a permis să atingă pentru prima oară continentul nou, iar în cursul călătoriei a patra (mai 1502 – noiembrie 1504), a explorat litoralul Americii Centrale și a venit în contact cu civilizația maya din Yucatan.
Columb nu a corespuns speranțelor pe care Spania le pusese în el. Coloniștii care l-au însoțit au descoperit țări mănoase, dar nu au găsit comorile de aur la care se așteptau. Ei au început să se certe între dânșii și să trimită în Spania plângeri împotriva lui Columb. Pentru a pune capăt acestor conflicte, amiralul însuși a cerut reginei Isabella să trimită un comisar care să verifice plăngerile îndreptate contra lui. Comisarul l-a pus pe Columb în lanțuri și l-a trimis în Europa. Regina l-a eliberat, dar nu l-a mai lăsat stăpân pe țările descoperite. În ultima sa expediție, Columb și-a pierdut corăbiile pe coasta Americii Centrale și s-a întors bolnav în Spania (1504). El a murit, în 1506, sărac și aproape uitat, fără să știe că a dat Castiliei o Lume Nouă.
Documentare: Cristofor Columb- Personalităţi care au schimbat istoria
America înainte de Columb
Temă: Descrieţ pe scurt una din călătoriile lui Columb.