-->

marți, 24 februarie 2015

Cristofor Columb

Descoperirea Americii se datorează “unei erori norocoase”. Pe baza credinței că pământul este rotund și că Apusul Europei nu este separat de Extremul Orient decât prin Oceanul Atlantic, Cristofor Columb a pornit în anul 1492, să descopere drumul Indiilor spre vest și a nimerit, fără să-și fi dat seama, în America.
La 3 august 1492, Columb părăsi portul Palos cu trei corăbii și 120 de oameni, corabia pe care era îmbarcat Cristofor Columb se numea Santa Maria, celelalte se numeau Nina și Pinta. După ce atinse insulele Canare, se avântă în necunoscut. Împinse de un vânt favorabil, corăbiile mergeau atât de repede, încât, în zorii zilei de 12 octombrie, marinarii zăriră la marginea orizontului o fâșie de pământ. Columb credea că se află în fața Cipangului (Japonia). În realitate, se afla în fața insulelor Bahamas. Peste câteva zile, el descoperi insula Cuba pe care o luă drept Cipangu, apoi insula Haiti pe care, din cauza climei sale asemănătoare Spaniei, o botează Espanola. Toate aceste insule erau locuite de băștinași bruni, aproape goi, dar împodobiți cu obiecte de aur. Convins că a ajuns în Indii, Columb i-a numit indieni. După ce, din resturile uneia din corăbiile sale naufragiate, a construit prima tabără spaniolă în Haiti, Columb a ordonat întoarcerea și la 15 martie 1493, a sosit în Spania, cu doi haitieni și câteva mostre de aur, încredințat că a descoperit țara aurului.
Columb a mai făcut încă trei călătorii în America. În cursul celei de-a doua (septembrie 1493 – iunie 1496), a descoperit o serie de insule din grupul Antilelor mici, locuite de caraibii sălbatici, a ajuns apoi la Espanola, unde a găsit fortul de lemn distrus și garnizoana măcelărită; iar în drum spre Cuba a descoperit Jamaica. Convins că la Cuba a atins continentul asiatic, s-a întors la Cadiz.
Expediția a treia (mai 1498 – noiembrie 1500) l-a condus la gura Orinocului și i-a permis să atingă pentru prima oară continentul nou, iar în cursul călătoriei a patra (mai 1502 – noiembrie 1504), a explorat litoralul Americii Centrale și a venit în contact cu civilizația maya din Yucatan.
Columb nu a corespuns speranțelor pe care Spania le pusese în el. Coloniștii care l-au însoțit au descoperit țări mănoase, dar nu au găsit comorile de aur la care se așteptau. Ei au început să se certe între dânșii și să trimită în Spania plângeri împotriva lui Columb. Pentru a pune capăt acestor conflicte, amiralul însuși a cerut reginei Isabella să trimită un comisar care să verifice plăngerile îndreptate contra lui. Comisarul l-a pus pe Columb în lanțuri și l-a trimis în Europa. Regina l-a eliberat, dar nu l-a mai lăsat stăpân pe țările descoperite. În ultima sa expediție, Columb și-a pierdut corăbiile pe coasta Americii Centrale și s-a întors bolnav în Spania (1504). El a murit, în 1506, sărac și aproape uitat, fără să știe că a dat Castiliei o Lume Nouă.
Documentare: Cristofor Columb- Personalităţi care au schimbat istoria
America înainte de Columb
Temă: Descrieţ pe scurt una din călătoriile lui Columb.


22 de comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Expeditia lui Columb s-a desfasurat intre anii 1493-1496. Vestea descoperirii noilor pamanturi si mostrele aduse de Columb dupa prima sa calatorie in vest, au creat o stare de entuziasm general, bazat si pe speranta de a gasi aur din ce in ce mai mult.
    Noua flota era compusa din 17 vase si 1700 de oamenide diferite meserii. Pe langa provizii, Columb a mai incarcat diferite soiuri de seminte, puieti de pomi fructiferi, butuci de vie,cai, vite si porci. La 25 septembrie 1493, amiralul inalta pavilionul pe "Maria Galante" si ridica ancora din portul Cadiz. Din Insulele Canare s-a indreptat spre vest cu 12° mai la sud, in intentia de a intalni "pamanturile caraibilor ca mananca oameni" si "insulele fecioarelor", despre care se aflase ca sunt la sud de Española. Directia a fost bine aleasa, traversarea facandu-se doar in 20 de zile. Aceasta ruta a devenit ulterior cea mai folosita de corabiile care plecau spre"Indiile de Vest". Prima insula intalnitaintr-o zi de duminica a fost botezata"Dominica". Pe urmatoarea au denumit-o "Maria Galante".
    La 15 noiembrie spaniolii au zarit un pamant muntos alcatuit din circa 40 de insulite pe care Columb le-a numit "Insulele fecioarelor"(Insulele Virgine). Ziua urmatoare au descoperit o insula mare cu paduri magnifice si golfuri excelente pe care au botezat-o "San Juan Batista"(Sfantul Ioan Botezatorul)-azi Puerto Rico.
    La 12 martie 1494 Columb a pornit cu un detasament puternic de oameni si calareti spre Cibao. In interiorul terenului aurifer a ridicat un fort numit "Sf.Tomas" avand o garnizoana de 56 de oameni sub comanda lui Pedro Margarite. Las Casas relateaza: "fortul era asezat asa aproape ca puteai sa vezi aurul cu oghiul liber si sa-l atingi cu degetul". Columb care se temea ca portughezii sa nu i-o ia inainte, a lasat comanda insulei fratelui sau Diego si a hotarat sa plece spre apus in descoperirea Indiilor. Dupa ce parcursese 335 leghe spre vest, covarsit de ideea ca este aproape de continent si ca trebuie sa-l paraseasca tocmai cand putea sa-l atinga a recurs la un expedient extraordinar, a facut un fel de juramant prin care spunea ca plecand din Cuba sa ajungi in Sapnia mergand pe "jos", traversand Asia. Mai tarziu datorita unei mari suparari Columb cazu bolnav la pat pt. 5 luni.

    RăspundețiȘtergere
  3. 3 august 1492 – 15 martie 1493

    Prima expediție pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria - de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta și Nina - două caravele mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón și fratele său Vicente Yañez Pinzón și cu 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului drumul alizeelor.
    Prima întâlnire a lui Cristofor Columb cu locuitorii Lumii Noi, 12 octombrie 1492.

    La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zărește pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America). Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio[3]-Española[4]. Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfător în Spania. Columb a explorat la fel și coasta de nord-est a Cubei (a acostat pe 28 octombrie), și coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie. Aici a eșuat Santa Maria, în dimineața de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb să își lase câțiva din oamenii săi în acel sat când va pleca. Columb a lăsat 39 de oameni și a întemeiat așezarea La Navidad, care astăzi este o localitate din Haiti. Înainte de a se întoarce în Spania, Columb a răpit între zece și douăzeci și cinci de indieni[5], pe care i-a luat cu el. Doar șapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, ei făcând o impresie deosebită la Sevilia.
    A doua călătorie

    SURSA:WIKIPEDIA.ORG

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe data de 27 noiembrie vasele au ancorat la Navidad unde toți oamenii au fost uciși, iar fortul a fost distrus. Columb a abandonat ruinele, și aproape de Capul Isabella (Republica Dominicană), a stabilit o colonie care a devenit prima așezare europeană în Lumea Nouă.
    Părăsind colonia pentru o călătorie de explorare în primăvara anului 1494, Columb a cercetat coastele Cubei pe care el a considerat-o că nu este o insulă ci o parte a continentului asiatic.
    Când Columb s-a întors în colonia Isabela (29 septembrie 1494) a constatat că între coloniști se iscaseră serioase disensiuni, iar o parte dintre ei erau deja în drum spre Spania pentru a-și expune revendicările. Una dintre problemele majore cu care se confrunta Columb era ostilitatea băștinașilor a căror inițială prietenie a dispărut datorită brutalității europenilor.
    Columb a reușit să-i învingă pe băștinași în bătălia din martie 1495 și a deportat un număr mare dintre ei în Spania pentru a fi vânduți ca sclavi. Regina Isabela s-a opus și supraviețuitorii au fost returnați. O comisie regală de investigații a ajuns la Isabella în octombrie 1495. Pentru că acest grup critica insistent politica sa, Columb a stabilit o nouă capitală în Santo Domingo și a plecat spre Spania lăsându-l pe Bartolomeu la comandă. A raportat direct regelui Ferdinand și reginei Isabela care au înlăturat orice critică la adresa lui Columb. Suveranii au promis că vor trimite o nouă flotă, dar pentru că le-a scăzut entuziasmul din cauza neproductivității coloniilor, a durat aproape doi ani până când opt vase au fost trimise. SURSA WIKIPEDIA.ORG

    RăspundețiȘtergere
  5. Modificare

    Cristofor Columb s-a născut la Genova, în Italia, în anul 1451. Tatăl său a fost țesător și se presupune că fiul său Cristofor a intrat în acest comerț de mic copil. Teoria cea mai citată de către istorici susține că numele Cristóbal Colón ar fi traducerea în castiliană a numelui italian Cristoforo Colombo, acesta fiind fiul lui Domenico Colombo, țesător, și al Susanei Fontanarossa. Potrivit acestei teorii, nu era un copil educat și de aceea s-a inițiat în lumea navigării de la o vârstă foarte fragedă. Informațiile despre începutul carierei sale de navigator sunt însă nesigure.

    Între anii 1474 și 1475, a efectuat prima sa călătorie spre insula Chios, posesiune genoveză situată în Marea Egee. În 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia. În timp ce se afla în dreptul coastei Portugaliei convoiul a fost atacat de pirați și nava pe care se afla Columb s-a scufundat, însă acesta a înotat până la țărm și a găsit adăpost la Lisabona. Stabilindu-se acolo, unde fratele său Bartolomeu era cartograf, Cristofor s-a căsătorit în 1479 cu fiica guvernatorului insulei Porto Santo. Unicul copil al lui Cristofor Columb din această căsătorie, Diego, s-a născut în 1480.
    Bazându-se pe informațiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale și studiind cărțile și hărțile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că Pământul este cu 25% mai mic decât se credea până atunci. Pornind de la această premiză, Columb credea că se poate ajunge în Asia mai repede, navigând spre vest. În anul 1484, și-a prezentat ideile lui João al II-lea, regele Portugaliei, cerând finanțare pentru o călătorie spre vestul Oceanului Atlantic. Propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă.
    Puțin timp după aceasta, Columb s-a mutat în Spania unde planurile sale au câștigat suportul unor persoane foarte influente, aranjându-se astfel o audiență în 1486 la Isabela I, regina Castiliei.sursa wikipedia

    RăspundețiȘtergere
  6. A doua expeditie:
    ~~25 sept.1493,Columb pleaca din Spania cu 14 nave si 2000 de oameni,tranverseaza Oceanul Atlantic in 28 de zile,ajungand in Marea Karaibilor.
    In noiembrie 1493 ajunge in Antilele Mari si in Insula Puerto Rico.
    ~~Columb construieste un nou oras numit Isabela.
    ~~1496 Columb intemeiaza orasul Santo Domingo.
    ~~11 iunie 1496 Columb ajunge in Spania.

    RăspundețiȘtergere
  7. A 3 a expeditie:
    La 30 Mai 1498 Columb pleaca din Spania cu 6 nave si 300 de oameni.In august 1498 ancoreaza pe tarmurile Americii de Sud.Ajunge in insula Espaniola unde impreuna cu fratii lui opresc Rascoala celor 700 de colonisti.Columb trimite 5 nave in Spania pentru a raporta situatia din colonie.Intre timp Vasco da Gama descoprea India iar Regii trimit un nou guvernator in August 1500 pentru a il inlocui pe Columb.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cristofor Columb a fost navigator născut în 1451, la Genova. În 1478 s-a stabilit în Portugalia şi s-a căsătorit cu Filipa Moniz Prestrello, cu care a avut un fiu, Diego. Între 1482-1484 a făcut mai multe călătorii pe coastele Guineei, aflându-se în serviciul Portugaliei.

    Între timp căpăta contur planul său de călătorie care să-l conducă în Indii, navigând spre Vest, de-a lungul unei rute care trebuia să fie cea mai ­scurtă şi convenţională pentru trafic, bazându-se pe presupunerea că Pământul e rotund, dar şi pe o eronată evaluare a întinderii continentului asiatic spre Est şi a distanţei dintre Europa şi Indii.

    Când proiectul său a fost respins, Columb s-a mutat în Spania pentru a încerca să obţină sprijinul suveranilor Isabela şi Ferdinand. După câţiva ani de aşteptare, graţie unor trezorieri care au oferit Coroanei jumătate din banii necesari pentru a finanţa acţiunea, suveranii spanioli s-au angajat ca în cazul succesului acţiunii să-i acorde lui Columb titlul de amiral şi cel de vicerege al pământurilor cucerite pentru Spania, pe lângă o zecime din profiturile provenite din descoperiri.

    Plecat cu trei nave mici, din portul Palos, la 3 august 1492, a atins pământul în octombrie 1492 la Guanahani, denumit de el San Salvador. Au urmat alte trei călătorii până în 1504, în timpul cărora Columb a explorat mai multe insule din Caraibe. În 1498, în timpul celei de-a treia expediţii, Columb a atins pământul american.

    Revoltele din colonii şi presiunile duşmanilor săi de la Curte i-au convins pe Isabela şi pe Ferdinand de necesitatea de a-i lua lui Columb dreptul de guvernare a insulelor şi de a-l numi în locul său pe Ferdinand de Bobadilla, care a pus să fie arestat şi apoi trimis în Spania. Cristofor Columb a murit în 1506, la Valladolid.

    RăspundețiȘtergere
  9. Prima expeditie pleaca din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria - de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta si Nina - doua caravele mici de aproximativ 15 m lungime. Cele doua nave mai mici erau comandate de catre Martín Alonso Pinzón si fratele sau, Vicente Yañez Pinzón si cu 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului drumul alizeelor. La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zareste pamântul, descoperindu-se astfel Lumea Noua - AMERICA. Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio - Española. Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfator în Spania. El a exploarat la fel si coasta de nord-est a Cubei si coasta nordica a Hispaniolei, din 5 decembrie. Aici a esuat Santa Maria, în dimineata de Craciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. El a fost primit de localnicul Guacanagari, care i-a permis lui Columb sa îsi lase câtiva din oamenii sai în acel sat când va pleca. Columb a lasat 39 de oameni si a întemeiat asezarea La Navidad, care astazi este o localitate din Haiti. Înainte de a se întoarce în Spania, Columb a rapit între zece si douazeci si cinci de Indieni, pe care i-a luat cu el. Doar sapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, ei au facut impresie la Sevilia.
    Sursa : Florin Lestat

    RăspundețiȘtergere
  10. Columb vroia să înconjoare Pământul prin ruta vestică, după o hartă făcută de un astronom din Florenţa, care afirma că Pământul este rotund. Din păcate pe harta astronomului circumferinţa Pământului a fost calculată greşit, Asia fiind în realitate, mult mai departe faţă de locul unde ajunsese Columb. Acesta ajunsese de fapt în nordul Cubei , în insulele Arhipelagului Bahamas. Prima insulă pe care a pus piciorul a numit-o San Salvador, iar în Haiti întemeiază prima colonie spaniolă. Columb considera ca insula San Salvador este India, Cuba este China, iar Haiti este Japonia.

    Se întoarce în Spania doar cu două dintre cele trei nave, nava amiral Santa Maria eşuase. Întors in Spania, este sărbătorit şi numit amiral dar şi vicerege al Indiei, deşi nu călcase pe pământul acesteia.
    Mai face încă trei expediţii, ia cu el mulţi oameni şi întemeiază colonii în insule, fiind sincer convins că a ajuns în bogata Indie. De fapt Columb descoperise America Centrală. Se îmbolnăveşte grav în una din călătoriile sale şi moare în sărăcie,fără să ştie că descoperise America Centrală.

    RăspundețiȘtergere
  11. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  12. Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numește acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria. La gurile râului Orinoco a coborât puțin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o „Lume Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind și alte insule noi printre care și insula Margarita după care și-a îndreptat cursul spre insula Hispaniola.
    Ajungând în Santo Domingo (31 august), Columb a găsit o parte din colonie revoltându-se împotriva fratelui său. A anihilat rebelii și și-a intensificat eforturile, însă inutil după cum s-a dovedit a fi, să convertească băștinașii americani la creștinism. De asemenea a extins operațiunile de extragere a aurului. În acest timp adversarii săi din Spania au convins regalitatea că insula Española ar trebui să aibă un nou guvernator. În mai 1499, coroana l-a îndepărtat pe Columb și l-a numit pe Francisco de Bobadilla, care a ajuns pe data de 23 august 1500 pe insulă, și i-a arestat pe Columb și pe fratele său Bartolomeu. I-a încătușat și i-a trimis în Spania. Columb a insistat să rămână cu cătușele până când regina avea să i le scoată. Monarhii i-au iertat pe cei doi frați și i-au răsplătit, dar au refuzat să le dea comanda coloniilor. Bobadilla a fost înlocuit ca guvernator după puțin timp de către Nicolas de Ovando.


    RăspundețiȘtergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  14. Descoperirea Americii se datorează “unei erori norocoase”. Pe baza credinței că pământul este rotund și că Apusul Europei nu este separat de Extremul Orient decât prin Oceanul Atlantic, Cristofor Columb a pornit în anul 1492, să descopere drumul Indiilor spre vest și a nimerit, fără să-și fi dat seama, în America.

    După cum rezultă din documentele recent descoperite în arhivele Genovei, Cristofor Columb s-a născut între 26 august și 31 octombrie 1451, dintr-o familie de țesători genovezi, care ținea și un debit de vinuri. Nu avea deci strămoși nobili, nu a făcut studii universitare strălucite, nu putea avea cultura științifică, nici relațiile savante, nici experiența maritimă “de 40 de ani”, cu care avea să se laude mai târziu. După ce a urmat un timp meseria tatălui său, a făcut ca marinar câteva călătorii în Mediterană și a luat parte la o expediție în Anglia, apoi s-a stabilit la Lisabona, unde trăia, împreună cu fratele său Bartolomeu, din copierea hărților maritime, tot aici se căsătorește. Descoperirile portugheze, care făceau necontenite progrese, i-au atras într-atât atenția, încât s-a dus și el în Guineea Portugheză. Poveștile navigatorilor, care pretindeau că au văzut, la vest de Azore, plutind pe ocean, sculpturi de lemn, trestii uriașe și lemne necunoscute în Europa, confirmau indicațiile multor hărți care arătau existența unor insule așezate în largul oceanului neexplorat. Pe de altă parte, Cristofor Columb a cunoscut harta și scrisoarea celebrului medic și astronom florentin Paolo Toscanelli, trimise unui preot portughez în 1474. Scrisoarea care s-a păstrat vorbește de un drum spre Indii și spre insula Cipangu (Japonia). “Insula aceasta este bogată în aur, în perle și în pietre prețioase; templele și palatele sunt acoperite cu aur masiv”. Indicațiile lui Toscanelli, care reduceau cu o treime circumferința pământului, întăriră credința lui Columb că, plutind spre vest, “ar descoperi Cipangu și alte insule necunoscute”.

    RăspundețiȘtergere
  15. iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaiaioaiaiaiaiiiaiiaiiaiiaiaiaiiaiaiiaiaiiaiaiiaiaiaiaiaaaaiaaaiaiiaiaiaiaiiaiaiaiaiiaiaiaiiaiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiaiaiiaiaiiaiiaiaiaiaiiaiaiaiaiiaiaiaiaiaiiaiaiiaia9iaiaiaiaqiaiaiaaiaiaiaiaiiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaiaiaiaiaiaiaiaiaiiaiiaiaiiiaiaiaiaiiaiaiiaiaiaiaiiiaiaiiaiaiiaiaiaiiaiaiiaiaiiaiaiiaiaiaiiaiaiiaiaiiaiiaiaiaiiaiaiiaiiaiaiaiaiaiaiaiaiiaiaiaiaiaiaiaiai

    RăspundețiȘtergere

Spune-ţi părerea!